lang

Comunicat de presa

DE DRAGUL PĂRINTELUI TEOFIL
Expoziţie de fotografie
(Ediția a 6-a)
9-24 februarie 2012
Galeria IRECSON
București, Calea Victoriei nr. 2

Editura Teognost din Cluj-Napoca în colaborare cu Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Institutul Irecson din București și Fundația Elpis din București organizează în perioada 9-24 februarie 2012 expoziţia de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.

Dedicată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 - 29 octombrie 2009), unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani, expoziţia cuprinde reproduceri după fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu, precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, pr. Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, ierom. Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.
Expoziţia va mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii vor putea expune fotografii personale cu Părintele Teofil.
Bucureștiul este cel de-al șaselea oraş care va găzdui acest proiect care a debutat la Cluj-Napoca în 3 martie 2011 și a continuat la Deva (18-28 martie 2011), Timișoara (5-15 mai 2011), Arad (26 mai-14 iunie 2011) și Pașcani (24 iulie-6 august 2011).

Vernisaj: Joi, 9 februarie 2012, ora 17
Curatorul expoziţiei: pr. Ioan Gînscă

Pentru mai multe detalii vizitaţi: www.dedragulparinteluiteofil.ro

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN
Scurt
ă biografie

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.

Prin mutarea la cele veşnice, în  29 octombrie 2009, Părintele Teofil ne lasă o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în  cele 40 de cărţi ale părintelui, în înregistrările cu predici, conferinţe sau interviuri realizate în ultimii 20 de ani.